joi, 31 octombrie 2013

Moştenirea Văcăreştilor 2013 Program

Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”
Ediţia a XLV-a, Târgovişte, 8-9 noiembrie 2013

Program

În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Bibliotecii Judeţeane „I.H.Rădulescu”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLV-a.
Concursul se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.